Grupul Bosch a inaugurat la Dresda, Germania, o fabrică de plăcuțe semiconductoare, investiție de 1 miliard de euro, cea mai mare investiție din istoria companiei. Producția la Dresda va începe din luna iulie, cu șase luni mai devreme decât era planificat, iar pentru clienții din industria auto, producția de cipuri va începe în septembrie, cu trei luni mai devreme decât era planificat. Semiconductorii vor contribui la dezvoltarea unor industrii precum transportul, producția, energia verde și asistența medicală. Aceasta este a doua fabrică de semiconductori a grupului, după ce în 2010, Bosch a pus în funcțiune prima sa fabrică de semiconductori la Reutlingen, cu o investiție totală în valoare de 600 de milioane de euro.